1. Se spală vinetele, se şterg de apă se taie în jumătăţi şi se presară sare ca să nu se înnegrească.
2. Separat se pregăteşte o tavă de teflon pentru cuptor, se unge cu unt sau cu ulei, se presară sare şi usturoiul zdrobit. Vinetele, ca să se pătrundă bine, înainte de a le băga în cuptor trebuie să fie crestate pe miez şi să se pună puţin ulei de măsline sau ulei de floarea soarelui pe deasupra.
3. Se aşază în tavă şi peste ele se pun roşiile tăiate rondele destul de groase deoarece se topesc în cuptor. Şi peste roşii se presară sare şi puţin ulei şi se bagă la cuptor. Se lasă la foc mare, aproximativ 60 de minute şi din când în când se mai stropesc cu zeama pe care o lasă în tavă.
4. După ce se scot de la cuptor, se lasă câteva minute şi se presară peştişorii, iar peste ei se mai toarnă zeamă din tavă. Se ornează cu frunze de busuioc.