Tartă cu cremă de vanilie şi căpşune

Tartă cu cremă de vanilie şi căpşune

Ingrediente

Pentru aluat:
  • 300 g făină
  • 200 g margarină
  • 1 praf sare
  • 100 g zahăr tos
  • 2 gălbenuşuri
Pentru crema de vanilie:
  • 2 ouă
  • 5 linguri zahăr
  • 450 ml lapte
  • 35 g amidon de porumb
  • 2 pliculete zahăr vanilinat
  • 1 fiolă esenţă vanilie
Pentru decor:
  • 500 g căpşuni
  • 1 plic gelatină roşie

Mod De Preparare

Îţi plac prăjiturile aromate cu vanilie? Prepară şi tu această tartă cu cremă de vanilie şi căpşune după o reţetă simplă!

1.    Într-un bol, se pun praful de sare şi făina şi se frământă cu margarina rece Rama maestro tăiată cubuleţe. Se adaugă apoi gălbenuşurile, se omogenizează bine, şi se adaugă zahărul. Se obţine un aluat uşor sfărâmicios care se întinde deja în tava de tartă şi se lasă apoi 20-30 de minute la frigider.

2.    Între timp, se prepară crema de vanilie. Într-un ibric mai mare se bat ouăle cu zahărul şi zahărul vanilinat. Se adaugă laptele rece şi amidonul şi se amestecă bine până dispar toate cocoloaşele. Se pune apoi pe foc mic şi se amestecă încontinuu, până se îngroaşă ca o ciulama. Se ia apoi de pe foc şi se pune la răcit. După aceea, se amestecă împreună cu esenţa de vanilie.

3.    Se scoate tava cu aluatul de la frigider, se înţeapă cu o furculiţă aluatul şi se pune la copt, timp de 20-30 de minute, la foc potrivit. După ce s-a rumenit uşor pe margini, se scoate şi se lasă la răcit. Se umple apoi cu crema de vanilie.  Se ornează cu căpşunele curăţate de frunze şi spălate şi apoi se toarnă gelatina roşie preparată conform instrcuţiunilor de pe plic. Se ţine la frigider trei ore înainte de a se servi.

Evaluează
Alte rețete