Tortilla de casă

Tortilla de casă

Ingrediente

  • 400 g făină
  • 1 linguriță sare
  • 1 linguriță cu vârf praf de copt
  • 250 ml ulei
  • 250 ml apă

Mod De Preparare

După ce veți face această rețeta numai o dată, veți renunța cu siguranță la a mai cumpăra foi de tortilla din comerț.

Amestecați într-un vas mare făina, sarea și praful de copt. Adăugați uleiul și apa treptat, până aluatul începe să se desprindă de pe marginile vasului și să formeze o mingiuță.

Puneți aluatul pe o suprafață uscată, curată, pe care presărați puțină făină. Frământați-l 3-5 minute până când devine mai neted. Dacă e prea lipicios, mai adăugați puțină făină. Împărțiți coca în două jumătăți. Apoi în bucăți sub formă de batoane ușor lunguiețe, cu lungime de aproximativ 40 cm. Ar trebui să vă iasă cam 16 aluaturi mici, de dimensiuni cât de cât egale. Rulați fiecare bucată în parte sub formă de mingiuță, apoi aplatizați-le cu palma, pe aceeași suprafață de lucru. Acoperiți-le cu un prosop curat pentru 15 minute.
Încălziți o tigaie mare la foc mediu.

Cu ajutorul unui sucitor, întindeți fiecare aluat în parte până obțineți o foaie subțire. Puneți fiecare foaie în parte în tigaie, prăjiți aproximativ 1 minut până apar mici pete aurii pe partea de dedesubt și bule deasupra. Întoarceți pe partea cealaltă și prăjiți pentru alte 30 de secunde. (Dacă se prăjesc prea repede, dați focul mai mic.)

Scoateți tortilla din tigaie direct într-o pungă care se închide etanș sau într-o cutie cu capac – astfel vor rămâne moi și flexibile pentru mai mult timp.

Procedați la fel cu restul de bucăți de aluat în parte. Și… sunt gata de umplut!

 

Foto: tortilla / shutterstock

Evaluează
1star1stargraygraygray 2 / 5 - 2 voturi