Tiramisu cu coacăze

Tiramisu cu coacăze

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 500 g pișcoturi
  • 400 g coacăze
  • 250 ml smântână pentru frișcă (cât mai grasă posibil)
  • 250 g mascarpone (la temperatura camerei)
  • 3 linguri de zahăr
  • 2 fiole esență de vanilie
  • 1 fiolă esență de lămâie
  • 350 ml limonadă (zeama de la o lămâie + 3 lingurițe de zahăr vanilat+ 280 ml apă călduță)

Mod De Preparare

Una dintre cele mai iubite și mai ușor de făcut prăjituri din lume are și o variantă… mai de vară, ca să îi spunem așa. Cu un gust dulce acrișor perfect echilibrat, tiramisu de coacăze este desertul răcoros și extrem de gustos care te scoate din încurcătură atunci câdn vrei să pregătești un desert perfect într-un timp foarte scurt.

  1. Într-un bol mediu, pune coacăzele, toarnă o lingură de zahăr peste și zdrobește-le ușor.
  2. Bate smântâna, restul de zahăr și vanilia cu un mixer până obții o spumă tare și omogenă. Adaugă mascarpone, treptat și amestecă, crescând încet viteza, până la omogenizare (Nu bate prea mult timp, riști să se taie). Încorporează, încet, cu mișcări largi și cu ajutorul unei spatule, coacăzele. (Nu le pune pe toate; păstrează câteva coacăze și sirop lăsat de ele pentru a decora la final).
  3. Stoarce lămâia, combin-o cu zahărul vanilat și esența de lămâie și diluează cu apa călduță.
  4. Înmoaie pișcoturile, pe rând, în limonadă și pune-le pe fundul tăvii. Pune jumătate din crema obținută peste ele, apoi încă un strat de pișcoturi înmuiate în limonadă. Întinde și restul de cremă deasupra și decorează cu coacăzele în suc propriu păstrate mai devreme.

Se dă la rece între 20 de minute și 3 ore.

Alte deserturi delicioase cu coacăze:

Desert răcoros cu coacăze şi vişine

Tartă cu coacăze

Guguluf cu coacăze a la Michelle Obama

Foto: shutterstock

Evaluează