Ayran

De Bianca Prangate,

Ingrediente

  • 500 g iaurt gras
  • 500 ml apă
  • 10 g sare
  • 10 frunze de mentă

Mod De Preparare

Ayranul este o băutură gustoasă cu originile în Turcia, compusă din iaurt, apă rece și sare, care acompaniază de minune nenumărate feluri de mâncare.

În Europa de Sud-Este, în Asia Mică și în Orientul Mijlociu, consumul de ayran este ceva normal. Acesta se servește adeseori în restaurantele de tip fast-food care comercializează mâncăruri de tip shaorma, kebab și gyros.

Originea ayranului este incertă, însă se bănuiește că ar fi pornit din crescătoriile de oi și capre din Turcia, unde iaurtul era amestecat cu sare pentru a-l conserva. Cu toate acestea, o băutură foarte asemănătoare se găsește în India, sub numele de lassi.

Ayranul are la bază doar trei ingrediente, care se găsesc în orice cămară: iaurt, apă și sare. Opțional însă, se pot adăuga piper, mentă și chiar zeamă de lămâie.

Iatâ cât de simplu poți pregăti ayran chiar la tine acasă, cu efort minim și rezultate de excepție. Trebuie doar să urmezi trei pași simpli, iar apoi te vei putea bucura de delicioasa băutură.

  1. Pune iaurtul într-un bol și amestecă-l bine cu sarea.
  2. Adaugă în fir subțire apa și încorporeaz-o cu un tel.
  3. Băutura se toarnă în pahare și se servește decorată cu frunze de mentă, alături de o mâncare condimentată delicioasă.