Conopida la cuptor este foarte ușor de făcut și pe placul tuturor. Chiar și cei care, de obicei, nu mănâncă deloc conopidă, găsesc că această conopidă la cuptor este cel puțin interesantă dacă nu chiar delicioasă.
Înainte de a băga o conopidă la cuptor, se pregătește o tavă tapetată cu hârtie de copt care să reziste la 200 de grade C.
Într-un bol mare se pun buchetele de conopidă, uleiul și condimentele și se amestecă bine. Apoi, buchetele condimentate se întind pe hârtia de copt într-un strat egal.
Se lasă la cuptor timp de 25 – 30 de minute sau până când conopida capătă nuanțe aurii.
Conopida la cuptor se poate servi fierbinte sau rece și chiar se poate pune în salate.
Pentru un plus de gust, se poate stoarce puțin suc de lămâie peste conopida la cuptor proaspăt făcută.
Pe lângă multitudinea de condimente care se pot folosi, brânza rasă poate fi binevenită dacă o adaugi peste conopida fierbinte, abia scoasă din cuptor.
Pe lângă conopidă, se pot pune în tavă și alte legume.
Înainte de a face conopida la cuptor, trebuie să știi cum se taie corect buchețelele. Mărimea buchetelor de conopidă este la alegerea ta, dar trebuie să ții cont de faptul că ele trebuie să fie egale, astfel încât să se coacă uniform. Vezi în clipul video de mai jos cum se taie corect conopida.