Înghețată de caramel făcută în casă: cât de simplu se face

Înghețată de caramel făcută în casă: cât de simplu se face

Ingrediente

  • 600 ml smântână lichidă pentru frișcă cu cel puțin 30% grăsime
  • 500 g zahăr
  • 400 ml lapte
  • 6 gălbenușuri

Mod De Preparare

Înghețată de caramel: un desert pe cât de luxuriant, pe atât de ușor de pregătit acasă, cu doar câteva ingrediente ușor de găsit.

Înghețata este unul dintre cele mai îndrăgite deserturi din lume. Răcoritoare și cu o gamă variată de arome, putem să înțelegem și de ce! Cele mai consumate sortimente sunt vanilia, ciocolata, căpșunele, caramelul, cafeaua, fructele de pădure, fisticul și alunele de pădure. Există însă multe altele, care mai de care mai creative: lămâie, lavandă, trandafiri, mentă.

Înghețata a existat aproape dintotdeauna. Se spune că orginează din Persia, din anul 550 î. Hr., dar alte surse spun că ar veni de pe vremea când Împăratul Nero era la putere.

Însă popularitatea acestui desert a venit mult mai târziu. În Anglia a devenit un desert consumat des abia la jumătatea secolului nouăsprezece, când emigrantul suedez Carlo Gatti a început să vândă cupe de înghețată cu un penny per cupă.

De atunci și până acum, lucrurile s-au schimbat. Astăzi, înghețata poate fi cumpărată de la aproape orice magazin, dar și preparată acasă. Procesul de pregătire este unul chiar simplu!

Iată cum să faci înghețată de caramel la tine acasă din doar câteva ingrediente:

  1. Bate gălbenușurile cu jumătate din cantitatea de zahăr.
  2. Adăugăm două treimi din lapte și mixăm până când compoziția devine omogenă.
  3. Se caramelizează restul de zahăr și se stinge cu laptele rămas. Aveți grijă la acest pas – zahărul caramelizat este extrem de fierbinte și volumul va crește.
  4. Se mai lasă la foc aproximativ 3 minute, până devine ca un sirop gros.
  5. Compoziția de gălbenușuri se pune pe bain-marie și se amestecă până începe să se îngroașe.
  6. Când este gata, o luăm de pe foc și turnăm sosul de caramel.
  7. Este momentul să batem smântâna. Ea trebuie să fie foarte rece, direct de la frigider. Se bate până capătă ținută.
  8. Frișca se încorporează cu o spatulă în compoziția de caramel.
  9. Se toarnă într-o caserolă și se dă la congelator timp de cel puțin patru ore. O dată la 45 de minute, se scoate caserola și se amestecă, pentru a sparge cristalele de gheață.
  10. Această înghețată de caramel se savurează simplă sau altături de un sufleu de vanilie sau un lava cake.

Foto: 123rf.com

Evaluează
1star1star1star1stargray 4 / 5 - 1 vot