Sufleu de vanilie: desertul care merge de minune cu înghețata

Sufleu de vanilie: desertul care merge de minune cu înghețata

Ingrediente

Aluat
  • 20 g făină albă 000
  • 250 ml lapte încălzit
  • 60 g zahăr alb
  • 30 g unt gras cu cel puțin 80% grăsime
  • 20 ml esență de vanilie
  • 3 g sare
Tapetare
  • 50 g unt gras cu cel ăuțin 80% grăsime
  • 50 g zahăr alb

Mod De Preparare

Sufleu de vanilie: o prăjitură fină, aerată, cu gust intens de vanilie. Merge de minune vara, alături de o cupă generoasă de înghețată de căpșune.

Sufleul este un desert care are la bază ouă și care provine din Franța. El se poate combina cu diferite ingrediente, putând rezulta un sufleu de vanilie, de ciocolată, de caramel, de fructe și multe alte sortimente.

Numele acestui preparat provine de la franțuzescul „soufflé', o formă a verbului „souffler', care se traduce drept „a sufla', „a respira' sau „a umfla'. Dacă ne uităm la poze cu sufleuri, este ușor să ne dăm seama de ce a fost ales această denumire – cu textura lor aerată, ele sunt absolut delicioase!

Un sufleu de vanilie este un desert cu care nu ai cum să nu impresionezi invitații. Este nevoie doar de puțină atenție când îl prepari.

Iată care sunt pașii pentru a pregăti un sufleu de vanilie la tine acasă:

  1. Untul se pune într-o oală încăpătoare, la foc mediu.
  2. Peste el se adaugă făină și se amestecă.
  3. Se ia de pe foc și se adaugă și laptele, până când compoziția se subțiază.
  4. Compoziția astfel obținută se pune înapoi pe foc, până când dă în clocot.
  5. Ulterior, se ia de pe aragaz și se adaugă esența de vanilie și sarea.
  6. Ouăle se separă, gălbenușurile încorporându-se treptat în compoziția luată de pe foc.
  7. Separat, albușurile se bat până devin o spumă tare. Se amestecă zahărul în ele pânăse omogenizează.
  8. Albușurile se adaugă treptat în compoziția de sufleu, încorporând cu un tel sau o spatulă, astfel încât să nu se spargă bulele de aer.
  9. Unge aproximativ opt vase de ceramică cu unt și zahăr. În acestea toarnă compoziția de sufleu – nu este nevoie să le umpli până sus, ele vor crește foarte mult la cuptor oricum.
  10. Sufleurile se coc în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius, până cresc și devin rumene la suprafață (aproximativ 10 minute).
  11. Se servesc simple, pudrate cu zahăr vanilat sau alături de o cupă generoasă de înghețată.

Foto: 123rf.com

Evaluează
1star1star1star1stargray 3.5 / 5 - 10 voturi