Mod De Preparare
Kardemummabullar este un desert clasic suedez, o chiflă dulce cu cardamom.
Aceste chifle cu cardamom se savurează în pauzele de cafea/ceai (fika). Rețeta lor este extrem de simplă, iar rezultatul este absolut delicios.
Cum se prepară Kardemummabullar – chifle suedeze cu cardamom
- Se încălzește laptele. Se adaugă untul peste laptele cald. Se lasă la răcit.
- Se adaugă drojdia sfărmată peste laptele călduț. Se amestecă.
- Într-un castron încăpător se adauga 130 g de făină.
- Amestecul de lapte, unt și drojdie se pune peste făină. Se amestecă până la omogenizare.
- Se mai adaugă restul de făină, zahărul, sarea și cardamomul. Se amestecă bine.
- Aluatul obținut se frământă circa 8 minute până devine neted.
- Se unge un castron cu puțin ulei, se pune aluatul pentru kardemummabullar, se acoperă cu un prosop curat și se lasă la dospit 60-90 minute sau până își dublează volumul.
- Pentru umplutură se amestecă untul moale, cardamomul și zahărul brun. Se dă deoparte.
- Când aluatul s-a dospit se scoate din castron, se mai frământă un pic și se întinde în formă de dreptunghi.
- Se întinde umplutura, în mod egal, pe toată suprafața aluatului.
- Se împarte aluatul în 3 părți imaginare. Părțile exterioare ale aluatului se aduc, pe rând, peste partea de mijloc a aluatului.
- Aluatul obținut se taie în fâșii de aproximativ un centimentru, pe cea mai lungă latură a alutului.
- Fiecare fâșie de aluat se rulează în formă de spirală.
- Fiecare spirală se se răsucește în formă de chiflă.
- Chiflele suedeze se pun pe foaie de copt în tava de cuptor. Se mai lasă puțin la dospit.
- Kardemummabullar se ung cu ou bătut și se pudrează cu zahăr perlat (opțional).
- Se coc la cuptorul preîncălzit la 250 de grade Celsius, căldură sus și jos timp de 5-6 minute sau până ce capătă o culoare brun-aurie.