Mâncare de gutui

Mâncare de gutui

Ingrediente

  • 1 kg gutui curățate
  • 50 ml ulei
  • 250 ml apă
  • 30 g făină sau amidon alimentar
  • 100 g zahăr
  • 1,5 g sare

Mod De Preparare

Mâncare de gutui este un fel popular în regiunile Ardeal și Banat, mergând de minune alături de diverse cărnuri, dar și ca desert.

Această mâncare de gutui se prepară adeseori toamna, în plin sezon al gutuilor. Pentru că aceste fructe sunt de la natură destul de acrișoare, este nevoie de zahăr pentru a le balansa gustul.

Poți savura mâncarea de gutui alături de un grătar delicios sau o friptură suculentă la cuptor. Contrastul dintre sărat și dulce este unul deosebit.

Totodată, poți consuma mâncare de gutui și ca atare, ca un desert deosebit din fructe.

Dacă vrei să faci o mâncare de gutui aromată și parfumată, iată cât de simplu este:

  1. Uleiul se pune la încins și se adaugă gutuile curățate și tăiate în bucăți mici.
  2. Se lasă pe foc până gutuile se înmoaie, între 10 și 15 minute.
  3. Când gutuile s-au înmuiat, se adaugă 100 de ml de apă, se acoperă cu un capac și se lasă la fiert.
  4. Separat, se pune în altă cratiță zahărul la caramelizat. Când zahărul se topește, se adaugă 100 de ml de apă și se amestecă.
  5. Sosul de caramel se toarnă peste gutuile care fierb, împreună cu sarea. Lăsăm în continuare la fiert, până zeama scade.
  6. Amestecăm făina sau amidonul cu apa rămasă și turnăm mixul peste mâncarea de gutui.
  7. Se amestecă cu grijă, pentru ca gutuile să nu sfărâme.
  8. Mâncarea de gutui este gata și poate fi servită ca o garnitură deosebită sau un desert aromat!

Foto: 123rf.com

Evaluează
1star1star1star1stargray 3.5 / 5 - 3 voturi
Alte rețete