Se pun pastele farfalle la fiert în apă cu puţină sare şi se lasă 5-10 minute.
Între timp, se spală şi se curăţă legumele. Morcovii se taie rondele, cartofii felii, iar ardeiul gras feliuţe. După aceea, se pun la fiert în apă cu puţină sare, în jur de 10 minute.
Se scot pastele farfalle într-o strecurătoare, apoi se pun într-o tavă unsă bine cu unt. După ce au fiert legumele, se amestecă cu pastele.
Într-un bol, se bat bine ouăle şi se amestecă cu laptele, smântâna şi caşcavalul dat prin răzătoarea mare. Se condimentează cu boia dulce, sare şi piper şi se toarnă peste paste şi legume.
Se bagă tava în cuptorul încălzit în prealabil şi se lasă la foc mic, în jur de 30 de minute. După ce s-a rumenit, se scoate din cuptor şi se ornează cu crenguţe de rozmarin şi frunzuliţe de busuioc proaspăt. Se serveşte cald.