Rata

Retete cu rata

Carnea de raţă este considerată o carne „albă”, chiar dacă este mai închisă la culoare decât cea de pui sau curcan. Totuşi, o friptură cu carne de raţă este sănătoasă datorită grăsimilor conţinute. Din totalul grăsimilor, doar 35% sunt saturate, 50% sunt mononesaturate, iar restul sunt polinesaturate (inclusiv omega 3 şi omega 6). Astfel, grăsimea de raţă seamănă mai mult cu uleiurile vegetale decât cu untul sau alte grăsimi de origine animală.

Totuşi, dacă eşti la dietă ar fi mai bine să eviţi reţetele cu carne de raţă. Fiind o pasăre de apă, raţa are sub piele un strat de grăsime cu rol de izolare, deci este mai grasă decât păsările de uscat. Într-adevăr, mare parte din aceste grasimi sunt sănătoase, însă au multe calorii. Pentru o friptură de raţă mai săracă în calorii, ai grija să îndepărtezi pielea şi stratul de grăsime.

Lăsând la o parte aspectul caloriilor, carnea de raţă este bogată în proteine, săracă în carbohidraţi şi conţine atât minerale, cât şi vitamine.

Pentru reţetele cu carne de raţă se folosesc în general pieptul şi pulpele, cu menţiunea că pulpele sunt mai închise la culoare şi mai grase.

Carnea de raţă apare în aproape toate bucătăriile lumii, fiecare ţară având reţetele sale tradiţionale cu acest tip de carne. Francezii sunt cunoscuţi pentru reţeta de raţă cu portocală şs delicioasele reţetele de foie gras, un pateu de ficat care se poate prepara din gâscă, dar şi din raţă.

În China se mănâncă adesea raţă Peking, o reţetă veche de pe vremea dinastiei Yuan, care foloseşte mai mult pielea şi mai puţin carnea de raţă. Este un fel de mâncare ce nu lipseşte din meniul restaurantelor de lux, indiferent de ţară.
Iar noi savurăm, după cum se ştie, raţa pe varză, o reţetă românească pe care orice gospodină pricepută o cunoaşte.
Dacă vrei să obţii totuşi o reţetă exotică, dar uşor de preparat, combină carnea de raţă cu fructe sau alte ingrediente dulci. Este o alternativă la fripturile clasice pe care numai carnea de raţă o permite datorită aromei sale deosebite.

Dacă alegi să încerci o astfel de reteta cu raţă, ţine cont că acest tip de carne trebuie bine gătită. Pentru a verifica dacă friptura e gata, înfinge o furculiţă în carne. Furculiţa trebuie să intre uşor, iar sucul care curge trebuie să fie incolor, şi nu rozaliu. De asemenea, înainte să pui carnea pe foc este bine să înţepi pielea din loc în loc cu o furculiţă, ca să se poată scurge grăsimea.