Înghețată cu rom și stafide – este desertul ideal dacă îți este poftă de ceva dulce, cu arome tropicale, care să te răcorească în timpul caniculei.
Înghețata este un desert popular în toată lumea. Este răcoritoare și vine cu o gamă variată de arome, cele mai consumate sortimente fiind vanilia, ciocolata, și căpșunele. Există însă multe altele, care mai de care mai creative: lămâie, lavandă, trandafiri, mentă. Pe noi ne-a cucerit ideea de înghețată cu rom și stafide însă!
Înghețata a existat aproape dintotdeauna. Se spune că își are originile în Persia, în anul 550 î. Hr., dar alte surse spun că ar veni de pe vremea când Împăratul Nero era la putere. Indiferent care ar fi adevărul, nu putem decât să fim recunoscători că există!
Popularitatea acestui desert a venit mult mai târziu. Mai exact, în Anglia a devenit un desert consumat des abia la jumătatea secolului nouăsprezece, când emigrantul suedez Carlo Gatti a început să vândă cupe de înghețată cu un penny per cupă.
De atunci și până acum, lucrurile s-au schimbat. Astăzi, înghețata poate fi cumpărată de la aproape orice magazin, dar și preparată acasă. Procesul de pregătire este unul chiar simplu. El poate să fie ușurat chiar mai mult de o mașină de înghețată, dar aceasta nu este obligatorie pentru reușită.
Foto: 123rf.com