Pavlova de ciocolată cu cremă de zmeură

Pavlova de ciocolată cu cremă de zmeură

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

Pentru "aluatul" de bezea
  • 6 albușuri mari de ouă
  • 300 g zahăr pudră
  • 50 g ciocolată tocată fin
  • 4 linguri pudră de cacao neîndulcită
  • 1 linguriță oțet balsamic/oțet de vin roșu (opțional)
Pentru cremă
  • 600 ml frișcă
  • 4 linguri zahăr pudră
  • 1 shot de amaretto (lichior de migdale)
  • o mână de zmeură
  • ciocolată neagră răzuită
  • 2 fiole de esență de vanilie

Mod De Preparare

3 straturi ciocolătoase crocante și absolut delicioase. Cremă fină de amaretto și zmeură aromată. Acesta este desertul visurilor pentru cei îndrăgostiți de ciocolată. Și nu numai pentru ei. Pavlova aceasta e desertul care îi iese și celui mai nepriceput om, garantat.

Nu te speria, rețeta nu e complicată sau lungă, doar detaliată, ca să fim siguri că va fi un succes!

  1. Preîncălzește cuptorul la treaptă mare și tapetează o tavă care nu lipește cu hârtie de copt.
  2. Bate albușurile bine până obții o spumă tare și apoi adaugă încet, lingură cu lingură, zahărul, încorporându-l. Adaugă oțetul, pudra de cacao, ciocolata tocată fin și bate ușor cu mixerul până se omogenizează. Împarte din ochi aluatul în 3.
  3. Pune o tavă rotundă pe hârtia de copt și trasează 2 cercuri identice cu ajutorul conturului fundului ei. Umple cele 2 cercuri egale cu 2 treimi din bezeaua mai devreme obținută (împărțită în mod egal, desigur între cele 2 cercuri) și nivelează marginile și suprafața. Dacă ai tava îndeajuns de mare, fă cele 3 blaturi pe aceeași tavă, deodată. Dacă nu, procedează cu blatul al treilea la fel cum vei vedea mai jos că trebuie să faci cu primele 2. Dacă nu dorești 3 blaturi ci 2, pur și simplu împarte aluatul în 2 și nu 3.
  4. Dă la cuptorul preîncălzit (acum dat la temperatură medie) timp de 1 oră, 1 oră și jumătate. Când e gata, va fi tare/crocantă pe margini și deasupra, dar, – dacă o verifici înăuntru – va fi pufoasă. Închide cuptorul și întredeschide ușa, lăsând blaturile acolo.
  5. Bate într-un bol înalt frișca cu zahărul pudră, până se întărește. Adaugă păhărelul de amaretto, esența de vanilie și o mână plină de zmeură (proaspătă sau congelată). Amestecă bine.
  6. Acum construiește pavlova, astfel: blat, strat de cremă; blat, strat de cremă; blat, strat de cremă. (Nu te îngrijora dacă se sparge bezeaua, e perfect normal. Oricum, vei acoperi crăpăturile formate cu cremă).
  7. Rade ciocolată deasupra și decorează cu câteva zmeurici. Dacă vrei, poți turna și ciocolată topită deasupra, pentru un aspect și mai atrăgător.

Foto: captură Youtube

Alte rețete de Pavlova:

Pavlova cu zmeură

Pavlova

Evaluează