Tigaie „Mic dejun”

Tigaie "Mic dejun"

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 2 cartofi
  • 4 ouă
  • 6 felii de bacon/șuncă/ciolan afumat
  • 1 ceapă
  • Condimente: praf de usturoi, sare, piper, boia, busuioc - după gust

Mod De Preparare

Ce făceau mamele și bunicile noastre când în gospodărie bătea vântul, când mai era câte un pic din fiecare aliment și ele, săracele, aveau de hrănit o „armată” de guri flâmânde? Inventau o masă, aruncând totul în tigaie. Dar ce bune combinații le ieșeau și cum ștergeam tigaia cu ultima bucățică de pâine, să nu rămână nimic! Cu gândul la ele am făcut micul dejun de mai jos, când am rămas fără de ale gurii în frigider. Ceva mai bogat ca pe vremuri și extrem de gustos! 1 vas, 3 ingrediente principale și… poftiți la masă, copii!

  1. Fierbe cartofii dar nu până la final (nu trebuie să fie fărâmicioși ca pentru piure), taie-i cubulețe (mai mici, nu ca pentru tocană). Între timp, călește ceapa într-o tigaie mare (în ea vei găti totul). Când devine sticloasă, adaugă cartofi peste, asezonează cu condimentele.
  2. Adaugă fâșiile de bacon prăjite în prealabil peste, mai adaugă condimente dacă simți că este necesar.
  3. Sparge 4 ouă (ca pentru ochiuri) peste, pune capacul și scoate pentru servit când sunt gata ouăle.

Opțional, poți presăra pătrunjel proaspăt deasupra și, dacă ai, cașcaval sau parmezan.

Alte rețete delicioase de mic-dejun:

Omletă cu brânză

Ouă Florentine

Ouă vesele

Foto: shutterstock

Evaluează
1star1stargraygraygray 1.5 / 5 - 9 voturi
Alte rețete