Lasagne cu roşii şi carne tocată

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 18 foi lasagne
  • 400 g carne tocată de porc şi de vită
  • 1 ceapă
  • 1 lingura pastă de tomate
  • 3-4 linguri unt
  • 150 ml vin alb
  • 2 morcovi mici
  • 1 ţelină mică
  • 2 căţei de usturoi
  • 300 g roşii decojite în suc de roşii
  • 1 lingura pătrunjel verde tocat mărunt
  • 2-3 crengute rozmarin
  • 1 lingura unt
  • 1 lingura făină
  • 300 ml lapte
  • 100 g parmezan
  • 100 g caşcaval
  • unt şi pesmet pentru tapetat
  • sare, piper proaspăt măcinat
  • nucşoară

Mod De Preparare

1. Pastele se fierb conform indicaţiilor de pe ambalaj şi se lasă la scurs într-o strecurătoare.

2. Carnea şi ceapa tocată mărunt se călesc în 2 linguri de unt. Se adaugă pasta de tomate dizolvată în 100 ml de vin, rozmarinul, sare şi piper după gust. Se amestecă uşor la foc mic, până ce scade sosul din tigaie.

3. Separat, într-o tigaie încinsă cu o lingură de unt, se călesc morcovii, ţelina şi usturoiul, toate tocate mărunt. Se pun apoi roşiile tăiate cubuleţe şi restul de vin şi se fierbe înăbuşit până ce scade sosul.

4. Pentru sosul alb, se dizolvă făina într-o lingură de unt topit şi 2-3 linguri de lapte rece. Se amestecă apoi cu restul de lapte şi se lasă la foc mic, până se leagă. Se ia de pe foc şi se amestecă apoi cu parmezanul, sare, piper şi nucşoară după gust.

5. Într-un vas uns cu unt şi tapetat cu pesmet se aşază în straturi succesive foile de lasagne, carnea tocată peste care se toarnă sosul alb şi la mijloc carnea tocată cu sosul de roşii. Deasupra se presară caşcavalul ras şi pătrunjelul şi se gratinează în cuptorul încins, la foc iute, aproximativ 45 de minute. În ultimul sfert de oră, focul se reduce la mijlociu.