Drob de pui – rețeta cu piept de pui

Drob de pui - rețeta cu piept de pui

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 1,5 kg carne de pui (pulpe și piept)
  • 300 g ceapă
  • 20 g căței de usturoi
  • 3 linguri ulei
  • 1 ou
  • 50 g pâine
  • 100 ml lapte
  • 1 lingură de coniac
  • o mână de ciuperci
  • 15-20 g sare
  • piper

Mod De Preparare

Drobul de pui, un adevărat deliciu culinar, ne încântă papilele gustative și ne aduce aminte de momente pline de bucurie și savoare. Aroma îmbietoare a acestui preparat, împreună cu textura sa fină și gustul său rafinat, ne duc cu gândul la întâlnirile cu cei dragi și la momentele de sărbătoare petrecute în familie. Indiferent de modul în care este pregătit, drobul de pui este întotdeauna un simbol al tradiției gastronomice și al bucuriei de a împărți momente speciale alături de cei dragi.

Cum se prepară drobul de pui cu piept de pui fără organe

  1. Se taie ceapa cubulețe.
  2. Usturoiul se pisează.
  3. Într-o tigaie se încinge uleiul la foc mediu. Se adaugă ceapa, se amestcă și se gătește timp de circa 5 minute.
  4. Se adaugă usturiul tocat. Se amestecă timp de 1 minut.
  5. Se închide focul și se lasă să se răcească.
  6. Pâinea se taie cuburi (ca pentru crutoane). Într-un castron se adaugă pâinea și laptele. Se dă deoparte.
  7. Ciupercile se taie mărunt.
  8. Pulpele de pui și pieptul de pui se curăță de piele și se dezosează. Se taie cuburi.
  9. Carnea de pui se dă prin mașina de tocat.
  10. Într-un castron se adaugă carnea de pui, ciupercile, sarea, 1 ou, piper proaspăt râșnit, coniacul, ceapa și usturoiul. Opțional se poate adăuga și o lingură de sos de soia light.
  11. Pâinea și laptele se frământă cu mâna și se adaugă în castron.
  12. Amestecul de drob se frământa cu mâna câteva minute și se pune într-o tavă de chec/cozonac/pâine tapetată cu hârtie de copt.
  13. Amestecul se presează cu mâna în formă pentru a elimina golurile de aer.
  14. Drobul de pui cu piept de pui se acoperă cu capac sau cu folie de aluminiu/de copt și se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius pentru 80 de minute sau mai mult, în funcție de cuptor.

Cum facem cel mai bun drob de pui

Ce verdeață se pune la drobul de pui

Nu există drob fără verdeață! Puteți adăuga ceapă verde, usturoi verde (leurdă), mărar, pătrunjel.

Ce ingrediente folosim pentru drobul de pui

Pentru un drob de pui cu adevărat delicios, este esențial să alegi ingrediente proaspete și de cea mai bună calitate. Există păreri împărțite. Unii preferă drobul cu măruntaie (ficat, pipote, inimi), alții preferă drobul doar cu pipet de pui sau pulpa de pui.

Ce nu se schimbă sunt ingredientele de bază: ceapa, usturoiul, ouăle.

Pentru a obține o textură fină și catifelată, este recomandat să mărunțești carnea de pui foarte fin sau să o toci într-un robot de bucătărie. Astfel, drobul va avea o consistență uniformă și va fi mai plăcut la degustare.

Dacă dorești să adaugi un plus de savoare, poți unge drobul de pui cu un sos aromat înainte de coacere sau poți presăra deasupra o mână de ierburi proaspete tocate fin.

Cât timp se lasă drobul de pui la cuptor

Răspunsul e simplu: depinde de cuptor. De obicei, drobul se coace la temperatura de 175-180 de grade Celsius, de la 30 de minute până la 90 de minute, în funcție de tavă și dacă este acoperit sau nu.

Rețete de Paște

Drob de porc – rețeta tradițională
Drob de miel – reţetă clasică
Pască poloneză (Sernik)
Pască fără aluat
Stufat de pui
Paska – pască ucraineană
Tsoureki – cozonac grecesc de Paște

Sursa foto: Shutterstock

Evaluează