Pandişpan cu frişcă şi fructe confiate

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • bomboane pentru ornat
  • 200 g fructe confiate
  • 600 ml frişcă
  • 2 linguri cacao
  • 6 linguri făină
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 6 linguri zahăr
  • 6 ouă
  • unt şi făină pentru tapetat tava

Mod De Preparare

1. Se bat spumă albuşurile cu zahărul şi zahărul vanilat. Se adaugă gălbenuşurile bătute separat şi făina, în ploaie. Se amestecă uşor de jos în sus. Se toarnă jumătate din compoziţie într-o formă mică, rotundă, tapetată cu unt şi făină.

2. Restul compoziţiei se amestecă cu cacaua şi se toarnă în aceeaşi tavă, numai în centru. Se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 20-25 minute, apoi se scoate din cuptor şi se lasă să se răcească lent, în tavă.

3. Blatul răcit se taie la jumătatate, în două foi. Se unge una din foi cu 1/3 din cantitatea de frişcă, apoi se presară fructele confiate tăiate cubuleţe şi se acoperă cu cealaltă foaie. Se îmbracă în restul de frişcă şi se ornează cu bomboane.