Sos Remoulade – rețeta franțuzească

Sos Remoulade - rețeta franțuzească

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 230 g maioneză
  • 1 linguriță muștar
  • 1 linguriță capere
  • 1 lingură cremă de brânză
  • 2 castraveciori murați
  • 1 lămâie
  • o legătură mică de cepșoară (chives)
  • pătrunjel
  • sare
  • piper

Mod De Preparare

Sosul Remoulade este un sos rece cu origini franțuzești din secolul XIV. Sosul are la bază maioneza și se servește alături de carne sau fructe de mare.

În afară de versiunea franceză exista și tipuri de sos Remoulade: sosul Remoulade Louisiana (ce conține frunze de țelină, ceapă verde și sos iute) sau sosul Remoulade danez (ce conține turmeric, conopidă, castravete și varză).

Acest sos provine din Picardy, o regiune din nordul Franței, iar numele său provine din cuvântul rémolat sau ramolas, ceea ce înseamnă hrean. E posibil, ca sosul Remoulade să fi conținut, la un moment dat, hrean.

În zilele noastre, sosul Remoulade a devenit popular în Finlanda, Suedia, Islanda, Norvegia, Germania, Polonia, Olanda, Danemarca și SUA.

Cum se prepară cel mai cremos sos Remoulade

  1. Se taie mărunt castraveciorii și caperele.
  2. Se toacă mărunt pătrunjelul și cepșoara.
  3. Într-un castron se amestecă maioneza, crema de brânză, muștarul, castraveciorii, caperele, pătrunjelul, cepșoara și câteva picături de suc de lămâie. Se condimentează cu sare și piper. Se amestecă bine pâna la omogenizare.

La ce se folosește deliciosul sos Remoulade

Sosul Remoulade, cu rădăcini adânci în bucătăria franceză, este o alegere gustată și apreciată în întreaga lume pentru aroma sa bogată și textura sa cremoasă. Acest sos versatil poate însoți o varietate de feluri de mâncare și poate aduce o notă sofisticată oricărui preparat.

Unul dintre atuurile majore ale sosului Remoulade este versatilitatea sa. Poate fi folosit ca sos de salată, dressing pentru sandvișuri sau sos pentru preparate precum fructe de mare, pește, cartofi prăjiți sau legume.

În Franța se folosește, de obicei, lângă fructele de mare. Există țări în peninsula Scandinavă care îl folosesc lângă carnea de vită sau carnea de pui. Trebuie avut în vedere că varianta de sos Remoulade din Europa de Nord conține curry sau turmeric, condimente asociate, de obicei, cu carnea de pui.

În SUA, New Orleans, Louisiana, sosul Remoulade se savurează alături de carne de rac, carne de crab, calamari, legume sau ouă.

Surse
foodhistory.blog
britannica.com

Alte rețete de sosuri

Sos ranch – sos american pentru salate
Cum se face sosul bechamel cu ceapă
Sos napoletan pentru paste
Sos de brânză Roquefort
Sos Vierge
Aioli – cel mai bun sos de usturoi
Sos Bechamel
Sos de coriandru

Sursa foto: Shutterstock

Evaluează
1star1star1star1star1star 5 / 5 - 1 vot