Tort Red Velvet: un desert rafinat, dulce și răcoritor

De

Ingrediente

Blat
  • 250 g făină 000
  • 150 g unt gras
  • 200 ml lapte bătut
  • 250 g zahăr alb
  • 3 ouă mari
  • 10 g cacao
  • 15 ml oțet
  • 10 g bicarbonat de sodiu
  • 3 g praf de copt
  • 3 g sare
  • 6 ml esență de vanilie
  • 15 ml colorant alimentar roșu
Cremă
  • - 650 g cremă de brânză
  • - 450 ml frișcă lichidă îndulcită
  • - 100 g zahăr pudră
  • - 10 ml esență de vanilie

Mod De Preparare

Un tort Red Velvet este unul dintre cele mai rafinate deserturi americane, fiind nu doar aspectuos, ci și extrem de delicios.

Recunoști un tort Red Velvet după aspectul său: cu blatul roșu și glazura albă ca zăpada. Așa cum promite numele, este un tort care amintește de catifeaua roșie. Este dulce, dar și răcoritor, mulțumită cremei sale cu brânză.

Acest tort își are originile în secolul 20, în Maryland, Statele Unite ale Americii. Atunci când stocurile de mâncare erau raționalizate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cofetarii obișnuiau să adauge sucul de sfeclă fiartă în aluatul prăjiturilor, pentru a le oferi culoarea roșie. Se spune că acestea sunt originile celebrului tort Red Velvet.

Astăzi, culoarea roșie a blatului este dată fie de sucul de sfeclă, fie de coloranți alimentari, fie de combinația de cacao, lapte bătutu și oțet. Niciuna dintre variante nu este greșită, totul depinzând de preferințele bucătarului. Iată mai jos cum să prepari un tort Red Velvet la tine acasă:

  1. Într-un bol amestecăm cacao și făină cu o furculiță, pentru a elimina orice cocoloașe.
  2. Amestecăm separat untul cu zahărul, sarea și esența de vanilie, până opținem o cremă spumoasă.
  3. Ouăle le adăugăm treptat, unul câte unul, până le încorporăm pe toate. Mixăm bine cu un mixer.
  4. Adăugăm jumătate din cantitatea de colorant alimentar, împreună cu laptele bătut, și amestecăm.
  5. Începem să încorporăm amestecul de făină și cacao, cu ajutorul unei spatule.
  6. Când amestecul este omogen, adăugăm restul de colorant alimentar.
  7. Bicarbonatul de sodiu și praful de copt se amestecă cu oțetul și se adaugă în compoziția pentru blat.
  8. Coacem blatul în două tăvi tapetate cu hârtie de copt, care au diametrul de maxim 20 de centimetri, în cuptorul preîncălzit la 170 de grade Celsius, timp de 35-40 de minute sau până trec de testul scobitorii. Lăsăm să se răcească blaturile, apoi le tăiem în două pe fiecare.
  9. Pentru a face crema, trebuie să amestecăm crema de brânză cu zahărul pudră. Crema de brânză trebuie să fie rece.
  10. Adăugăm frișca rece îndulcită și esența de vanilie și mixăm bine.
  11. Crema astfel obținută o împărțim în patru părți.
  12. Asamblăm tortul simplu: punem primul blat și îl acoperim cu cremă. Adăugăm al doilea blat și punem cremă. Ultimul blat îl punem deasupra și acoperim tot tortul cu crestul de cremă.
  13. Opțional, decorăm cu fructe și frunze de mentă.