Prăjitură cu cremă de ciocolată albă şi căpşuni

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 3 ouă
  • 100 g zahăr
  • 1 pachet zahăr vanilat
  • 50 g margarină
  • 3 linguri făină
  • 1 lingura cacao
  • 2 linguri nucă pisată
  • 1 plic praf de copt
Pentru cremă şi ornat
  • 200 g smântână
  • 150 g ciocolată albă
  • 400 ml frişcă bătută
  • 500 g căpşuni
  • 100 g ciocolată rasă

Mod De Preparare

1. Se bat ouăle cu zahărul şi zahărul vanilat, până se topeşte tot zahărul şi se obţine o cremă groasă. Se adaugă margarina frecată spumă, nucile, apoi treptat făina cernută cu praful de copt şi cacaua. Se amestecă uşor şi se toarnă într-o tavă dreptunghiulară tapetată cu hârtie de copt. Se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 20 minute.

2. Pentru cremă, ciocolata albă se rade şi se amestecă la cald cu smântâna. Se lasă să se răcească şi se pune la frigider o oră, apoi se bate cu jumătate din frişcă şi 300 g căpşuni tăiate cubuleţe.

3. Blatul copt şi răcit se acoperă cu această cremă şi se ornează cu ciocolată rasă. Se taie bucăţi pătrate şi se serveşte cu restul de fructe şi frişcă.