Prăjitură domino

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 6 ouă
  • 6 linguri zahăr tos
  • 6 linguri făină
  • 1 pachet praf de copt
  • 6 linguri apă
  • 1 lingura cacao
  • 3 linguri gem de caise
  • unt şi făină pentru tapetat tava
pentru cremă
  • 300 ml lapte
  • 150 g nucă de cocos
  • 200 g unt
  • 150 g zahăr pudră
pentru jeleu
  • 500 ml suc de caise sau orice suc de fructe
  • 1 pachet jeleu de fructe
pentru ornat
  • 1-2 pachete biscuiţi cu unt
  • 100 g ciocolată
  • 25-30 g unt

Mod De Preparare

1. Se bat gălbenuşurile cu zahărul şi 4-5 linguri de apă, până se topeşte tot zahărul, apoi se adaugă făina cernută cu praful de copt, cacaua şi albuşurile bătute spumă. Se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 15-20 minute.

2. Pentru cremă, se amestecă laptele cu nuca de cocos, apoi se adaugă zahărul şi se fierbe la foc mic până se leagă ca o cremă. Se lasă deoparte să se răcească şi se înglobează treptat untul frecat spumă. Jeleul de fructe se prepară conform instrucţiunilor de pe pachet folosind sucul de fructe.

3. Blatul copt şi răcit se acoperă cu un strat de cremă, peste care se întinde jeleul de fructe. Se pun imediat şi biscuiţii şi se ornează cu glazură de ciocolată. Se lasă la rece 1-2 ore, apoi se taie în dreptunghiuri.

4. Pentru glazură, se topeşte la cald ciocolata rasă cu untul.