Nuferi din ceapă

De

Ingrediente

  • 4 cepe roșii medii
  • 3-4 linguri de ulei de măsline
  • 4 -5 linguri oțet balsamic
  • sare și piper după gust

Mod De Preparare

Probabil cea mai folosită și apreciată legumă din lume, ceapa, este vedeta acestei rețete minunate.

Un aperitiv rapid, sănătos, extrem de aspectuos și mai mult decât de ieftin! Îți vei lăsa musafirii cu gura căscată când le vei pune acești minunați nuferi din ceapă pe masă. Deisgur, datorită culorii ei minunate, ceapa roșie e cea mai indicată pentru această rețetă rapidă!

Curăță cepele și taie-le la rădăcină astfel încât să fie fundul plat, să poată sta pe tocător fără să alunece. Cu un cuțit ascuțit, taie prima ceapă în jumătate, dar fără să tai până jos (nu despărți jumătățile).

Apoi taie iar pe jumătate, nu până jos (ca și cum ai face o cruce), și obții 4 segmente ale ei. Taie fiecare segment în parte pe jumătate, astfel încât să rezulte 8 segmente mai mici, unite de rădăcina cepei. Procedează la fel cu toate cepele.

Pune cepele într-un bol și stropește-le cu ulei de măsline și cu oțet balsamic, din belșug. Cu ajutorul mâinilor, asigură-te că se acoperă bine de „sos'. Pune-le într-o tavă care nu lipește, la distanță una de cealaltă (să aibă loc să „înflorească'). Toarnă amestecul de ulei și oțet rămas în bol peste ele. Asezonează cu sare și cu piper.

Acoperă tava cu folie de aluminiu și dă la cuptor la foc mare (în cuptorul preîncălzit) 25-30 de minute până înfloresc și se coc ușor cepele. Scoate folia de aluminiu și mai dă la cuptor încă 10 minute.

Alte rețete de aperitive simple și rapide: 

Onion bhaji – chifteluțe indiene cu ceapă

Crochete de dovlecei din 4 ingrediente

Hummus cu sfeclă roșie coaptă

Foto: 123rf si captura Youtube