Budincă de lămâie: dulce, acrișoară și răcoritoare

Budincă de lămâie: dulce, acrișoară și răcoritoare

Ingrediente

  • 460 ml lapte
  • 180 g zahăr pudră vanilat
  • 80 g unt
  • 80 g făină
  • 7 g praf de copt
  • 3 gălbenușuri
  • 3 albușuri
  • coaja rasă și sucul de la 2 lămâi

Mod De Preparare

Budincă de lămâie: un desert atât de fin și somptuos, încât vei crede că l-ai comandat de la restaurant, nu că l-ai făcut tu acasă.

Budinca este un tip de desert popular în toată lumea, existând nenumărate versiuni, arome și rețete. De regulă, are la bază o cremă gătită pe bază de ouă, îngroșată fie cu amidon de porumb, fie cu gelatină.

Cele mai populare sortimente sunt cele de budincă de vanilie și budincă de ciocolată. Exită însă multe alte arome: caramel, căpșune, fistic, mentă și chiar lămâie. Dacă ești fan citrice, trebuie neapărat să încerci să pregătești budincă de lămâie.

O rețetă deosebită de budincă de lămâie este cea în două straturi: la suprafață, budinca are textura unui pandișpan pufos. La interior, este o cremă somptuoasă, cu iz de vanilie și lămâie. Merge de minune cu înghețata de cocos sau înghețata de căpșune.

Iată cum poți pregăti budincă de lămâie:

  1. Untul se amestecă împreună cu coaja de lămâie și zahărul pudră, până se obține o pastă.
  2. Peste  pastă se adaugă gălbenușurile, încorporându-le cu o spatulă.
  3. Se pune și făina treptat, folosind un tel sau un mixer.
  4. Peste compoziția astfel obținută se toarnă sucul de lămâie, apoi laptele, până când aceasta devine lichidă.
  5. Albușurile se bat spumă, până devin o bezea tare.
  6. Spuma de albușuri se încorporează cu grijă în compoziția lichidă.
  7. Ungem șase forme termorezistente cu unt. În acestea turnăm compoziția de budincă.
  8. Formele le punem într-o altă tavă, pe care o umplem cu apă fierbinte.
  9. Dăm la cuptorul preîncălzit la 190 de grade Celsius, unde lăsăm să se coacă timp de trei sferturi de ceas sau până se rumenește budinca la suprafață.
  10. În timpul coacerii se toarnă apă fierbinte în tavă, pentru a nu se evapora. Apa din tavă ajută la textura cremoasă a budincii. Fără ea, budinca poate deveni poroasă.
  11. Această budincă de lămâie se servește caldă sau rece, împreună cu o cupă de înghețată sau fără.

Foto: 123rf.com

Evaluează
1star1star1star1star1star 5 / 5 - 2 voturi