Tort cu frişcă şi ananas

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: 45 min
  • Timp de gatire: 30 min
  • Gata in: 75 min

Ingrediente

Pentru aluat
  • 5 ouă
  • 200 g zahăr
  • 200 g făină
  • 1 lingurita praf de copt
  • 40 g migdale tăiate mărunt
  • 5 linguri apă caldă
  • 30 g unt
  • unt şi făină pentru tapetat forma
Pentru umplutură
  • 500 g ananas din compot
  • 500 g brânză proaspătă
  • 75 g zahăr
  • 3 linguri lapte praf
  • 8 foi gelatină
  • 500 ml smântână pentru frişcă
  • 1 pachet zahăr vanilat
  • 50 g migdale tăiate mărunt
Pentru ornat
  • 1 cireaşă confiată
  • migdale fin tăiate

Preparare

Tort cu frişcă şi ananas – o idee perfectă de tort pentru o zi aniversară sau, de ce nu, pentru masa de Paște sau de Crăciun.

1. Bate ouăle cu zahărul şi 5 linguri de apă caldă, până se topeşte tot zahărul şi se obţine o cremă de consistenţa smântânii. Se adaugă untul înmuiat, făina cernută cu praful de copt şi migdalele. Amestecă uşor, toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se coace la foc potrivit aproximativ 30 de minute. Lasă să se răcească şi se foloseşte a doua zi.

2. Gelatina se lasă la înmuiat, iar ananasul din compot se taie cubuleţe. Păstrează două felii de ananas pentru ornat. Frişca se bate cu zahărul vanilat şi se pune la rece, iar brânza proaspătă se mixează cu zahărul şi laptele praf. Separă o mică parte din brânză şi amestec-o deasupra unui vas cu apă caldă cu gelatina. Se înglobează apoi în toată crema de brânză şi se adaugă cubuleţele de ananas, migdalele şi jumătate din frişcă.

3.Taie blatul transversal în două foi, care se însiropează cu siropul din compot şi se umplu cu crema de brânză. Se păstrează 1/3 din frişcă pentru ornat, iar cu restul se îmbracă tortul.

Ornează apoi cu migdale, frişcă, ananas şi cireaşa confiată.

Lasă 2 ore la rece şi după aceea se poate servi.

Alte deserturi delicioase cu ananas:

Tarte cu ananas

Prăjitură cu ananas şi cremă de brânză

Cremă de zahăr ars cu ananas

ELLE.ro
Unica.ro
AVANTAJE.RO – GASTRO
Sfatul medicului
Libertatea.ro
Glamour.ro
Lasa un comentariu