Penne cu pui Alfredo

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: 5 min
  • Timp de gatire: 25 min
  • Gata in: 30

Ingrediente

  • 600 g piept de pui dezosat
  • 2 căței de usturoi tocați mărunt
  • 300-350 g smântână de gătit
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 500 ml supă de pui/legume
  • 250-300 g penne
  • 250 g parmezan ras
  • sare și piper după gust
  • Pătrunjel proaspăt ras

Preparare

Ideal pentru o cină rapidă, sățioasă și delicioasă, pentru întreaga familie. În numai 30 de minute și doar cu 5 minute “furate” de timpul de preparare vă puteți așeza la masă, după o zi grea de muncă. Cel mai bun lucru la această rețetă? Aveți nevoie de un singur vas pentru a o prepara, nu mai umpleți chiuveta de un milion de vase, ca de obicei, pentru un singur fel de mâncare. Să trecem la treabă!

Pregătiți un vas înalt, care să nu lipească, în care să încapă întreg preparatul. Tăiați puiul de pui în cubulețe. Asezonați-l cu jumătate de linguriță de sare și piper după gust. Prăjiți cubulețele de pui în ulei de măsline, la foc mediu. Nu trebuie să-l gătiți până la capăt, va avea timp să se facă odată cu restul ingredientelor adăugate pe rând, după cum urmează.

Când puiul prinde culoare, adăugați usturoiul mărunțit și sotați-l 1 minut. Adăugați supa de pui/legume, smântâna și pastele nefăcute deasupra. Amestecați. Aduceți la fierbere, acoperiți oala și lăsați să fiarbă înăbușit, la foc mediu spre mic. Asta pentru 15-20 de minute sau până când observați că s-au fiert pastele.

Luați de pe foc, adăugați parmezanul ras, amestecați. Asezonați cu sare și piper, dacă mai este nevoie.

Presărați pătrunjel proaspăt pe fiecare porție în parte – vă vor ieși cam 4 porții din cantitățile de ingrediente date.

Foto: penne alfredo / Shutterstock

 

ELLE.ro
Unica.ro
AVANTAJE.RO – GASTRO
Sfatul medicului
Libertatea.ro
Glamour.ro
Lasa un comentariu