Plăcintă americană cu cireșe

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: 15 min
  • Timp de gatire: 45 min
  • Gata in: 60 min

Ingrediente

  • 2 foi de plăcintă
  • 500 g cireșe
  • 170 g zahăr
  • 2 lingurițe amidon
  • un praf de sare
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 2 fiole esență de vanilie
  • 1 linguriță praf de gelatină
  • 30 g unt
  • 1 ou

Mod De Preparare

De ce “plăcintă americană cu cireșe” și nu doar “plăcintă cu cireșe”? Pentru că aceasta se decorează așa cum vezi în filmele americane, cu fâșii de aluat așezate deasupra sub diferite forme atractive (cel mai adesea se pun fâșii în zigzag, dar poți improviza și inventa după imaginație). Se face atât de ușor și rapid încât o vei repeta des, atât cu cireșe proaspete cât și cu din acelea congelate, în afara sezonului.

  • Preîncălzește cuptorul.
  1. Într-un vas (care nu lipește) pune cireșele fără sâmburi, zahărul tos, zahărul vanilat, amidonul, vanilia, zeama de lămâie, praful de gelatină diluat în puțină apă călduță. Amestecă încet și lasă pe foc 10-15 minute.
  2.  Înte timp, tapetează o tavă de plăcintă cu una dintre foi. Pe a doua întinde-o cu sucitorul și taie-o în fâșii cu care vei decora plăcinta la final.
  3. Toarnă umplutura de cireșe în tavă, pune untul (tăiat bucățele) peste. Decorează cu fâșiile de aluat (în zigzag sau după un model inventat de tine). Unge cu oul bătut și dă la cuptor  pentru 40-45 de minute (primele 20 de minute menține focul mai mare, apoi dă-l aproape de minim). dacă aluatul de deasupra se rumenește mult prea repede, acoperă cu o folie de aluminiu.

Lasă să se răcească de tot înainte să o servești.

Alte rețete delicioase cu cireșe:

Brioșe cu cireșe proaspete

Tort fantezie cu cireşe

Clafoutis cu cireșe

Foto: shutterstock

ELLE.ro
Unica.ro
AVANTAJE.RO – GASTRO
Sfatul medicului
Libertatea.ro
Glamour.ro
Lasa un comentariu