Dacă vrei să pregăteşti o friptură, carnea de curcan este una din cele mai sănătoase alegeri. Faţă de porc şi chiar faţă de pui, curcanul este sărac în grăsimi saturate, cu condiţia să îndepărtezi pielea. 100 grame carne de curcan conţin numai 3 grame, cu aproximaţie, de grăsime.
Iar dacă mănânci 150 grame friptură de curcan îţi asiguri aproape jumătate din necesarul de acid folic pe o zi. În plus, acest tip de carne mai conţine vitamine din grupul B, zinc şi potasiu. Datorită vitaminelor, mineralelor şi aminoacizilor conţinuţi, carnea de curcan reduce colesterolul, protejează împotriva cancerului, bolilor de inimă, reglează tensiunea arterială şi ajută la funcţionarea sistemului nervos. Datorită acidului folic, este util femeilor însărcinate.
De asemenea, carnea de curcan este bogată în acid linoleic conjugat (CLA), o grăsime trans naturală, care previne cancerul.
Toate aceste beneficii se păstrează atunci când carnea este cât mai puţin procesată. Prin prăjire se adaugă substanţe nocive şi se distrug cele benefice, iar mezelurile din curcan nu sunt mai sănătoase decât celalalte din cauza chimicalelor adăugate. Cea mai indicată este carnea de curcan de ţară, hrănit natural.
Dacă la noi în ţară nu există o tradiţie privind consumul cărnii de curcan, la alte popoare ea reprezintă felul principal pe masa de Craciun, dar şi la alte sărbători, cum este Thanksgiving în SUA. Canadienii, francezii şi englezii consumă şi ei curcan de sărbători. Această tradiţie a pornit în vremea când curcanii sălbatici se găseau din abundenţă, pe când porcul se putea consuma doar în anumite perioade ale anului.
Astăzi, majoritatea oamenilor consumă curcan de fermă, dar cel sălbatic este în continuare foarte apreciat, fiind considerat mai sănătos şi mai gustos. Deşi este aceeaşi specie, curcanul sălbatic are un gust diferit din cauza hranei pe care o consumă. Aroma lui diferă în funcţie de perioada anului, fiind mai intensă vara, când animalul se hrăneşte cu mai multe insecte.
Ca o curiozitate, curcanul întreg îngheţat este dificil de preparat. Pentru a se dezgheţa complet, o pasăre de dimensiune medie are nevoie de câteva zile.
În plus, nici friptura nu se face prea repede, mai ales că de obicei curcanul se pregăteşte întreg, la cuptor. Este nevoie de câteva ore şi multa pricepere, iar carnea este mai întâi marinată, ca să aibă un gust mai bun şi să nu se usuce în timpul coacerii.
În ultimul timp, datorită tehnicilor moderne de gătit, oamenii au început să prefere şi curcanul prăjit în ulei. Este o modă oarecum periculoasă pentru că e greu să mânuieşti cantităţi aşa mari de ulei. Se foloseşte în general ulei de arahide sau de palmier, iar friptura e gată în 30-45 de minute. Însă este nevoie de oală specială în care să încapă un curcan.